Iată ce îi linişteşte pe bebeluşi atunci când plâng!
Specialiştii sunt de părere că bebeluşii rămân de două ori mai relaxaţi atunci când aud un cântec, spre deosebire de situaţiile când părinţii vorbesc cu ei.
Explicaţia este una simplă: cântecele îi ajută să se calmeze şi rămână liniştiţi, ceea ce arată că ei au capacitatea de a fi fascinaţi de muzică, situaţie valabilă şi în cazul adulţilor.
Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât în cele mai multe din cazuri mamele vorbesc cu cei mici atunci când doresc să-i liniştească din plâns.
De asemenea, cercetătorii sunt de părere că versurile cântecelelor ajută şi la diminuarea sentimentului de frustrare pe care părinţii îl resimt, mai ales în primele luni de viaţă când nu sunt obişnuiţi cu cel mic, cu comportamentul lui.
În cadrul studiului, 30 de bebeluşi cu vâsta cuprinsă între 6 şi 9 luni au fost împărţiţi în mai multe grupe. O parte dintre ei au ascultat gânguritul altor bebeluşi, alţii înregistrări în care adulţii vorbeau încercând să-i liniştească, iar cei din ultima grupă au ascultat cântece.
După ce au analizat reacţiile copiilor, specialiştii au ajuns la concluzia că cel mai bine au reacţionat bebeluşii din ultimul grup, cei care au ascultat cântecele.
„Multe alte studii au analizat modul în care vorbirea sau cântecele menţin atenţia bebeluşilor, dar nu au verificat şi care dintre cele două îi ajută să se liniştească atunci când plâng. Capacitatea de autocontrol emoţional nu este încă dezvoltată în cazul bebeluşilor, de aceea suntem de părere că muzica îi ajută să-şi contureze această capacitate“, a afirmat Isabelle Peretz, profesor la Universitatea din Montreal din Canada.