Iată ce afectează libidoul femeilor!
Cel mai recent studiu în domeniu a arătat că aditivii din alimente şi chimicalele din plastic pot face ca dorinţa femeii pentru activitate sexuală să fie una redusă.
Mai exact, femeile care au un nivel ridicat de ftalaţi în organism (substanţe care se găseşte în produsele din plastic) au şanse de două ori mai mari să spună nu unei partide de sex.
Concluziile studiului sunt susţinute şi se alte cercetări care au arătat că nivelul ridicat de ftalaţii poate duce în timp la apariţia astmului, a diabetului, dar şi a unor probleme cerebrale în rândul băieţilor.
Pe perioada studiului, specialiştii au analizat nivelul de ftalaţi din urină în cazul a 360 de femei însărcinate, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani. De asemenea, cercetătorii le-au întrebat pe participante dacă şi-au pierdut interesul pentru sex înainte, dar şi pe perioada sarcinii.
Astfel, rezultatele obţinute au arătat că femeile care aveau un nivel ridicat de ftalaţi în organism erau şi cele care aveau un apetit sexual mai redus.
,,Pentru multe dintre femei pierderea libidoului nu are în spate un motiv întemeiat. O modalitate importantă prin care putem evita creşterea nivelului de ftalaţi este să alegem întotdeauna alimetele proaspete, fără ca ele să fie ambalate, dar şi să evităm să mâncăm sau să bem din produse din plastic”, a precizat Emily Barrett, professor la Şcoala de Medicină a Universităţii Rochester, SUA.