Hrana ar putea duce la modificarea genelor

Alimentaţia este adesea incriminată pentru apariţia multor boli, un regim echilibrat putând evita anumite patologii. Alimentele joacă un rol protector împotriva unor boli, este un lucru demonstrat şi ştiut de multă vreme. Astfel, acizii graşi ar fi buni pentru inimă şi creier, fructele şi legumele asigură o protecţie împotriva unor forme de cancer şi, invers, unele alimente consumate în cantităţi prea mari pot fi nocive. Este cazul, de exemplu, al cărnii roşii sau al felurilor de mâncare prea dulci.

Cercetarea a mai făcut un pas în acest sens. Într-un studiu publicat în Nature Microbiology, citat de Agerpres, oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge şi de la Francis Crick Institute din Londra arată că hrana influenţează direct funcţionarea genelor, descoperire revoluţionară pe care britanicii o explică.

Genele sunt segmente de ADN care furnizează un cod ce permite celulelor să alimenteze cu proteine fiecare colţ al corpului. Proteinele ajută celulele să îşi îndeplinească corect rolul de asigurare a energiei în viaţa de zi cu zi şi în situaţii de criză, când corpul suferă o agresiune.

Nutrienţii din alimentele ingerate mai mult sau mai puţin regulat perturbă fenomenul de producere a proteinelor, determinând cercetătorii să se gândească dacă pot în vreun fel să dicteze o nouă conduită genomului.

Cercetătorii au ales pentru studiul lor drojdia, care prezintă similitudini genetice şi biochimice cu corpul uman. Modificând metabolismul celular, ei au observat că acest lucru a influenţat felul în care se exprimă genele. Constatarea că genele reacţionează diferit în funcţie de nutrienţii ingeraţi deschide o multitudine de posibilităţi. În primul rând fiindcă mitul că genele sunt imuabile de-a lungul vieţii şi îşi dictează propriile legi primeşte o lovitură şi în al doilea fiindcă se pot imagina tot atâtea reacţii genetice diferite câte feluri de a mânca există.

Studiul menţionat ar putea deveni un progres major în domeniul legăturii dintre sănătate şi alimentaţie, în măsura în care peste câţiva ani s-ar putea înţelege de ce o persoană reacţionează în felul său la un medicament şi de ce unele alimente fac rău şi altele, bine.