Gravidele care iau ulei de peşte au copii sănătoşi

4 august 2011   Actualitate

Copiii ai căror mame au luat acid docosahexaenoic (DHA), acid gras esenţial găsit în uleiul de peşte, s-au îmbolnăvit mai rar în primul an de viaţă decât cei ai căror mame nu au luat deloc. În plus, DHA ajută şi la dezvoltarea şi funcţionarea normală a creierului copilului.

Cercetătorii au descoperit că nu există o diferenţă foarte mare între mamele care iau aceste suplimente în primul trimestru al sarcinii faţă de cel de-al doilea. ,,Deşi suplimentele cu ulei de peşte nu sunt folosite în mod normal în tratarea răcelii, în timpul sarcinii acestea aduc beneficii”, afirmă Usha Ramakrishnan, profesor la Departamentul de Sănătate Globală de la Şcoala din Atlanta, SUA.

Studiul a fost realizat pe 851 de femei de origine mexicană, care au primit câte 400 de miligrame de DHA pe zi, din cel de-al doilea semestru de sarcină până după naştere. Intervietate mai târziu, acestea au spus că bebeluşii nu au avut probleme respiratorii.

Mai multe