Grăsimea abdominală favorizează bolile renale

12 mai 2015   Actualitate

Grăsimea abdominală este şi principala cauză a afecţiunilor cardiovasculare.

Oamenii de ştiinţă olandezi au descoperit că excesul de kilograme, distribuite în special în zona abdomenului, poate afecta sănătatea rinichilor.

Până în prezent se cunoştea faptul că o siluetă în formă de măr este mai predispusă la afecţiuni cardiace, spre deosebire de trupul „sculptat“ în formă de pară.

Cel mai nou studiu efectuat de cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Groningen, Olanda, a prezentat date de la peste 300 de persoane, unele fiind normoponderale, altele având exces de kilograme.

Aceştia au găsit că un corp cu talia mai mare decât linia şoldurilor, formă întâlnită mai mult la persoanele cu trup „măr“, este mai predispus tulburărilor renale.

În activitatea rinichilor apar probleme precum reducerea fluxului sangvn renal şi creşterea tensiunii arteriale la nivelul rinichilor. Aceste complicaţii s-au observat şi la persoanele clinic sănătoase, cu trup „măr“.

Arjan Kwakernaak, coordonatorul studiului, a declarat: „Am descoperit că persoanele cu siluetă în formă de măr, chiar dacă sunt sănătoase „tun“ şi au tensiunea arterială în limite normale, au o tensiune crescătoare la nivelul rinichilor“.

Mai multe