Ghimbirul te apără de cancerul de colon

12 octombrie 2011   Actualitate

Studiul, publicat în Jurnalul ,,Cercetări în Prevenirea Cancerului”, este doar unul dintre primii paşi pentru a descoperi ce substanţe din rădăcina de ghimbir poate preveni apariţia cancerului de colon.

Iniţial, studiul realizat pe cobai a demonstrat că ghimbirul ajută la prevenirea formării tumorilor, însă oamenii de ştiinţă au vrut să verifice dacă situaţia este identică şi în cazul oamenilor.

Astfel, cercetarea a fost efectuată pe 30 de adulţi, care au luat zilnic timp de două săptămâni fie capsule care conţineau 2 grame de rădăcină de ghimbir, fie capsule placebo.

,,Multe dintre analizele noastre au arătat că ghimbirul are efect antiinflamator şi poate reduce chiar şi inflamaţiile cronice ale tesutului intestinului, asociate în cele mai multe dintre cazuri cu leziunile precanceroase”, a afirmat Suzanna M. Zick, profesor la Şcoala Medicală ,,Ann Arbor”, din cadrul Universităţii din Michigan, SUA.

Mai multe