Fumatul poate cauza astm şi la a treia generaţie

24 iunie 2015   Actualitate

Cercetătorii sunt de părere că pericolul se poate transmite din generaţie în generaţie, astfel încât nepoţii pot fi diagnosticaţi cu astm.

Transferul se realizează prin intermediul genelor, care se transmit în primă fază copilului şi ulterior nepotului. În cele nouă luni de sarcină nicotina afectează dezvoltarea plămânilor bebeluşului, crescând riscul ca acesta să sufere de astm în copilărie.

Pentru a vedea care sunt implicaţiile fumatului în timpul sarcinii, specialiştii de la Centrul Medical ,,Harbor-UCLA” din California au efectuat mai multe teste pe cobai.

Ei au studiat efectul nicotinei în cazul primei generaţii de pui a cobailor (F1), după care asupra celei de-a doua generaţii (F2). Cercetătorii au descoperit că prima generaţie avea capacitatea pulmonară mult mai redusă decât cea normală, simptom asociat cu astmului.

De aceleaşi probleme ca şi cei din generaţia F1 suferau şi cei din generaţia F2 (puii primei generaţii), care nu au mai fost expuşi nicotinei.

,,Efectele fumatului în timpul sarcinii sunt de lungă durată. Femeile care îşi planifică o sarcină ar trebui să ştie că fumatul în timpul celor nouă luni le afectează pe ele, afectează copilului, dar şi nepotul. Acesta poate suferi la rândul lui de astm chiar dacă părintele nu a avut acelaşi viciu ca şi bunica”, a afirmat medicul Virender Rehan, conducătorul studiului.

Mai multe