Fumatul afectează memoria mai ales în cazul bărbaţilor
Rezultatele studiului nu au evidenţiat o legătură similară şi în cazul femeilor care fumează. Deşi motivul exact pentru această diferenţă nu este cunoscut, cercetătorii susţin că femeile tind să fumeze mai puţine ţigări pe zi decât bărbaţii şi pentru mai puţini ani.
În cadrul studiului, publicat în Jurnalul ,,Arhivele Psihiatriei Generale”, cercetătorii au analizat date de la 6.000 de bărbaţi şi 2.100 de femei, care erau funcţionari publici în Marea Britanie.
Evaluarea participanţilor a constat în cinci tipuri de teste: de memorie, vocabular, de motivare, matematic şi pentru competenţe. Pentru a putea analiza diferenţa dintre participanţi, cercetătorii au verificat dacă aceşti sunt fumători sau nu, fie sau renunţat în trecut la acest obicei.
Cele mai scăzute rezultate la teste au aparţinut în cea mai mare parte a bărbaţilor de vârstă mijlocie, care erau fumători de mai mult timp.
,,Studiul nostru arată încă o dată cât de mult contează unii factori de care nu ţinem cont şi care pot duce la apariţia declinului mental”, a afirmat conducătorul studiului.
Conform oamenilor de ştiinţă, efectele negative asupra memoriei şi a abilităţilor de gândire apar în aproximativ 10 ani, din momentul în care persoana renunţă la fumat.