Fumătorii înrăiţi se îngraşă mai mult după ce renunţă la obicei
Pentru a vedea care este legătura dintre renunţatul la fumat şi câştigarea de kilograme, oamenii de ştiinţă de la Centrul Medical „Milton S. Hershey“ din Pennsylvania (SUA) au realizat o cercetare la care au participat 12.204 de voluntari.
Specialiştii au analizat numărul de ţigări pe care le fumau participanţii, dar şi cum s-a modificat indicele lor de masă coprorală pe o perioadă de 10 ani din momentul în care au renunţat la fumat.
Astfel, rezultatele obţinute au arătat că participanţii care fumau mai puţin de 15 ţigări pe zi nu au câştigat în greutate pe perioada celor 10 ani de cercetare, la fel ca şi voluntarii care au continuat să fumeze.
În schimb, cei care fumau mai mult de 25 de ţigări pe zi au câştigat mai multe de 10 kilograme în greutate în acelaşi interval de timp.
„În timp ce persoanele care fumează ocazional nu au de ce să-şi facă griji după ce renunţă la fumat, lucrurile sunt total opuse la cei cele care fumează mult. Aceste descoperiri ne ajută să stabilim planul de tratament în cazul persoanelor care au fumat pe perioade mai lungi de timp“, a afirmat Susan Veldheer, cercetător la Centrul Medical „Milton S. Hershey“.
Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Internaţional „Obesity“.