Fumătorii, corijenţi la capitolul mişcare

6 februarie 2014   Actualitate

Mai mult, rezultatele obţinute au arătat că fumătorii au un risc mai ridicat să sufere de depresie sau de anxietate.

La cercetare au participat 60 de persoane care fumau şi alte 50 care nu aveau acest obicei. Timp de şase zile, participanţii au purtat pentru cel puţin 12 ore zilnic câte un pedometru (aparat ce contorizează numărul de paşi, distanţa parcursă, viteza, determină caloriile consumate şi cantitatea de ţesut adipos arsă).

La finalul cercetării, specialiştii au analizat datele obţinute şi au observat că fumătorii obişnuiau să meargă mai puţin pe jos în timpul zilei. De asemenea, funcţiilor lor pulmonare erau mult mai reduse decât a participanţilor care nu fumau.

Când au fost întrebaţi de calitatea vieţii lor, fumătorii au fost cei care au spus că sunt mai mereu obosiţi şi că nu se simt motivaţi ca să facă schimbări în stilul de viaţă.

,,Pe lângă problemele respiratorii, lipsa exerciţiilor fizice, calitatea vieţii şi simptomele depresiei, fumătorii sunt şi cei care merg mai puţin pe jos. Toate aceste descoperiri evidenţiează din nou cât de mult rău poate să facă fumatul”, a precizat Karina Furlanetto, cercetător la Universitatea Londrina din Brazilia.

Mai multe