Eşti impulsiv? Te îngraşi mai uşor!
Oamenii de ştiinţă au descoperit că trăsăturile personalităţii sunt decisive când vine vorba şi de numărul de kilograme. Persoanele impulsive sunt şi cele care se pot îngrăşa mai uşor, faţă de celelalte tipuri de persoanalitate.
,,Oamenii care sunt mai nervoşi din fire şi cei care acţionează impulsiv indiferent de situaţie sunt şi cei care nu pot rezista tentaţiilor culinare. Nu sunt disciplinaţi din acest punct de vedere, de aceea au tendinţa de a avea o greutate mai mare”, au precizat oamenii de ştiinţă.
Aceştia au mai adăugat că pentru a te menţine în greutate este necesar să ai şi o dietă echilibrată, dar şi un program de activitate fizică susţinut. Pentru a obţine rezultatele dorite, cercetătorii au analizat mai multe tipuri de personalitate, dar şi fluctuaţiile greutăţii voluntarilor.
Cercetarea a fost publicată în Jurnalul Medical al Personalităţii şi a Psihologiei Sociale.