Este sigur: oamenii fericiţi trăiesc mai mult

15 octombrie 2015   Actualitate

În urma studiului, realizat timp de 30 de ani, specialiştii au ajuns la concluzia că persoanele care sunt mai pesimiste şi care nu se bucură de viaţă au un risc cu 14% mai ridicat de deces timpuriu, spre deosebire de cele care au în general o dispoziţie mai bună.

Indiferent de veniturile financiare, de starea de sănătate şi de statutul marital, cercetătorii susţin că oamenii mai optimişti trăiesc mai mult.

În cadrul studiului, la care au participat 30.000 de adulţi, specialiştii i-au întrebat pe voluntarii trecuţi de 30 de ani dacă se simt optimişti, negativişti şi dacă au des stări de tristeţe.

După ce au analizat starea de sănătate şi înregistrările privind decesul participanţilor, cercetătorii a observat că cei care erau mai pesimişti aveau mai des probleme de sănătate şi au murit la vârste mai tinere.

„Starea de optimism este unul dintre factorii care reduc riscul de deces timpuriu. Rezultatele studiului au arătat că buna dispoziţie nu numai că ne face să privim cu mai mult optimim problemele zilnice, ci ne ajută să trăim mai mult timp“, a afirmat cercetătorii de la Universitatea de Nord din Carolina, SUA.

Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical „Social Science & Medicine“.

Mai multe