Dureri de spate? Nu şi dacă gândeşti pozitiv

7 noiembrie 2011   Actualitate

Mulţi dintre noi ne-am confruntat cel puţin o dată cu durerile de spate, provocate de poziţiile incorecte ale corpului. Iată că oamenii de ştiinţă britanici au găsit un remediu eficient, gratuit, care poate să trateze locul dureros.

Cercetătorii ne recomandă să uităm de analgezice, fizioterapie şi intervenţii chirurgicale complexe şi să fim mai optimişti.

În urma unor studii în domeniu, s-a descoperit că jumătate dintre afecţiunile cauzate de durerile lombare duc la tratarea unor probleme legate de depresie sau de anxietate.

Experimentul specialiştilor de la Universitatea Warwick (UK) arată că pacienţii care au asistat la şedinţe de terapie cognitiv-comportamentală (CBT), o formă de consiliere, au simţit îmbunătăţiri în ceea ce priveşte tratamentul standard de psihoterapie, fizioterapie, acupunctură sau osteopatie. Oamenii de ştiinţă sugerează că metoda de tratament asociată cu o gândire pozitivă poate avea efecte cu mult mai bune.

Iată câteva ponturi recomandate de experţi în combaterea durerilor de spate:

Fă o schimbare! Începe cu modul de a acţiona, de a vorbi, de a merge. Încearcă să fii diferit faţă de cum erai până acum. Fii mai optimist!

Linişteşte-te! În zilele frumoase, mergi mult pe jos, dar este bine să te menţii la fel de activ şi în zilele urâte. Activitatea regulată te va feri de dureri şi îţi va reda şi pofta de viaţă.

Imaginează-te în viitor! Este un exerciţiu prin care te poţi vedea o persoană în formă, jovială. Iar acest lucru te va face să te ambiţionezi să fii astfel şi în realitate.

Stai drept! E foarte important să ai o postură corectă. Stai drept, încordează burta şi trage umerii înapoi. Acest lucru îţi va îmbunătăţi starea de spirit şi vei fi ferit de probleme ale coloanei.

Mai multe