Donează sânge şi salvează o viaţă!

23 mai 2019   Actualitate

Persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienţii din spitale sunt aşteptate la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 24-26 mai, între orele 9.00 şi 13.00.

Recoltarea desfăşurată în cadrul campaniei „Dăruieşte timp un pic altfel, donează sânge!” este realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, în condiţii de siguranţă, folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se recoltează 450 ml de sânge, din care se obţin produse sanguine care vor fi folosite pentru salvarea a până la trei vieţi omeneşti.

Cine doreşte să doneze, trebuie să se prezinte cu cartea de identitate, odihnit, hidratat şi cu micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume şi fructe – banană, avocado, ananas, preferabil fără lactate). Este important ca persoana să nu fumeze înainte şi după donare, timp de o oră.  

Condiţii minime pentru donare:

– vârsta între 18 şi 60 de ani

– greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), respectiv între 60 şi 110 kg (bărbaţii)

– să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 – 6 luni

– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării

– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie,

bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6

dioptrii

– pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, de alaptare sau în cea menstruală (trebuie să treacă cel puţin 5 zile de la ultima zi a menstruaţiei).  

Înainte de donare se va completa un formular şi se va face un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi hemoglobinei etc.), în urma căruia medicii vor decide dacă persoana este aptă pentru donare.

De asemenea, persoanele între 18 şi 45 de ani se pot înscrie cu această ocazie şi în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice pentru a deveni donatoare voluntare de celule stem hematopoietice. 

Mai multe