Distracţie şi premii la crosul Click! Sănătate

18 iunie 2017   Actualitate

Încă de la primele ore ale dimineţii, în ciuda vremii destul de capricioase, zeci de oameni au venit să facă mişcare în aer liber şi să se distreze.

La fel ca în fiecare an, un număr foarte mare de oameni au răspuns afirmativ la iniţiativa Click!Sănătate de a înconjura parcul alergând.

De la cei mai mici participanţi la profesionişti, toată lumea a fost pregătită să alerge echipată corespunzător.

Mişcare, indiferent de starea vremeii

Echipamentele sportive care mai de care, de la spiderman la zâne au fost la rang de cinste încă de la ora 08:00 dimineaţa.

Părinţii au venit cu copii de mână sau în cărucioare pentru a se alătura participanţilor la cros.

Distanţa propusă pentru acest eveniment a fost de 7 kilometri, startul având loc de la Insula Trandafirilor din parcul Herăstrău.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai fiecărei categorii: juniorii (10-18 ani), seniorii (19-59 de ani) dar şi veteranii (peste 60 de ani).

Înainte de a începe cursa, după ce toată lumea a făcut inscrierea şi a primit numărul de concurs, împreună cu instructorul Cristina Antonescu de la clubul Viva Sport, au făcut exerciţii de încălzire şi streching.

Multipla campioană Ana Maria Brânză a dat startul

La ora 10:00, multipla campioană olimpică la spadă Ana Maria Brânză a dat startul competiţiei, alergând împreună cu cei peste 300 de participanţi.

Vremea ploioasă nu i-a împiedicat pe cei veniţi să dea o tură de parc şi să se bucure de o doză de sănătate prin mişcare.

Cei mai bine pregătiţi au reuşit în doar 10 minute să treacă de linia de sosire.

Mişcarea nu ţine cont de vârstă sau de vremea de afară, mişcarea este sănătate curată.

Atmosfera înainte de premiere a fost întreţinută de cântăreaţa Adora, Liviu Teodorescu şi Trupa Today.

Crosul Familiei ingredientul special

Cele mai frumoase activităţi sunt cele pe care le faci alături de oamenii dragi ţie, alături de familie. Aşa că şi la această ediţie, copiii au participat alături de părinţi pe o distanţă de 300 de metri.

Startul la această categorie a fost dat de Livia Graur, prezentatoarea ştirilor de la Prima Tv, care a venit însoţită de fetiţa ei.

Au fost răsplătiţi cei care au avut cele mai reuşite costume.

Iată-i pe câştigătorii competiţiei Crosul Popular!

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul sponsorilor Himalaya, Futuro, Doppelherz, Family Care, Becel, AQUA Carpatica şi al partenerilor: Prima TV, Federaţia Română de Atletism, Primăria Municipiului Bucureşti

Foto: Dorin Constanda

Mai multe