Diferenţa de înălţime dintre parteneri, cheia fericirii în cuplu
Cu cât diferenţa de înălţime dintre parteneri este mai mare, cu atât partenerii se înţeleg mai bine, potrivit ultimelor studii în domeniu.
La aceste concluzii au ajuns specialiştii după ce au analizat pe parcursul mai multor ani cum poate influenţa diferenţa de înălţime dintre parteneri relaţia de cuplu.
În cadrul studiului, cercetătorii de la Universitatea Konkuk din Seul (Coreea de Sud) au analizat datele obţinute de la 7.850 de femei.
Astfel, rezultatele obţinute au arătat că relaţiile cele mai fericite le aveau cuplurile în care partenerul era mai înalt decât femeia.
„Cercetarea noastră a arătat că nivelul de fericire din cuplu depinde de faptul că partenerul este sau nu mai înalt decât prietena/soţia lui. Rezultatele cercetării noastre au arătat că de cele mai multe ori femeile aleg parteneri mai înalţi pentru că asociază înălţimea cu puterea şi cu atracţia fizică“, a afirmat Kitae Sohn, cercetător în cadrul Universităţii Konkuk.
Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Personalitatea şi Diferenţele dintre Indivizi“.