Dieta care te fereşte de stări depresive

17 septembrie 2015   Actualitate

Acest tip de dietă presupune consumarea multor fructe şi legume proaspete, a peştelui, a cerealelor integrale, a seminţelor, dar şi a uleiul de măsline.

În acelaşi timp, alimentaţia mediteraneeană presupune un consum redus de carne, dar şi de produse procesate.

La cercetarea, realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea „Las Palmas de Gran Canaria“ din Spania, au participat mai mult de 15.000 de persoane.

După 10 ani de studiu, specialiştii spanioli au analizat obiceiurile alimentare ale voluntarilor şi i-au supus la mai multe investigaţii medicale.

Rezulatatele obţinute au arătat că dintre participanţi, 1.550 au fost diagnosticaţi cu depresie şi urmau tratamente cu antidepresive. O mare parte dintre cei care sufereau de stări depresive nu aveau o alimentaţie tocmai echilibrată, ei obişnuind să consume puţine dintre alimentele specifice dietei mediteraneene.

„Nutrimenţii din fructe, din legume şi cei din seminţe, din fructele oleaginoase, dar şi consumul moderat de alcool sunt de ajutor când vine vorba de prevenirea stărilor depresive. Este clar că alimentaţia sănătoasă nu numai că ne dă o stare de bine, ci reduce şi riscul de apariţie a mai multor probleme de sănătate, cum sunt şi cele ce ţin de psihicul persoanei“, a afirmat Almudena Sanchez-Villegas, medic în cadrul Universităţii „Las Palmas de Gran Canaria“.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical „BMC Medicine“.

Mai multe