Depresiile taţilor pot cauza probleme emoţionale copiilor
Foarte multe studii s-au axat pe despresia mamelor şi efectele ei asupra copilului. Însă cercetătorii sunt de părere că şi depresia taţilor îi poate afecta în acelaşi mod pe copii.
Cercetarea a fost realizată pe mai mult de 22.000 de copii, care locuiau alături de ambii părinţi. După ce au analizat stările de depresie ale părinţilor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că stările depresive ale taţilor pot cauza probleme emoţionale copilului pe petrioada copilăriri, dar şi după.
Acestea probleme pot fi mai intense dacă ambii părinţi trec prin stări depresive. ,,Putem spune că riscul de apariţie a problemelor emoţionale se dublează dacă tatăl trece printr-o depresie. Iar în cazul depresiei mamelor care îşi cresc singure copilul riscul este de trei ori mai mare”, a precizat Michael Weitzman, profesor de Pediatrie la Centrul Medical ,,Langone” al Universităţii New York.
,,În cazul unor stări de depresie părinţii se comportă diferit, sunt mult mai irascibili, iar acest lucru poate afecta starea emoţională a copilului”, a mai adăugat profesorul Weitzman.
Dificultăţile de concentrare, lipsa energiei, sentimentul de neajutorare şi de vină sunt doar câteva dintre semnele unei depresii.