Depresia se poate transmite din generaţie în generaţie

16 iulie 2015   Actualitate

Rezultatele celei mai recente cercetări au arătat că persoanele care au avut în familie cazuri de depresie severă au un risc de trei ori mai mare să sufere de această problemă.

În cadrul studiului, realizat de specialiştii de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie, au fost analizate monstre de AND de la 10.500 de femei din China.

Dintre acestea, aproape jumătate sufereau de tulburări depresive, în timp ce celelalte aveau astfel de stări dar nu tot timpul.

La finalul cercetării, oamenii de ştiinţă au identificat două mutaţii de gene, una localizată lângă proteina SIRT şi cealaltă cunoscută sub numele de LHPP, ambele având legătură cu stările depresive.

Mai mult, specialiştii au ajuns la concluzia că aceste mutaţii de gene se pot transmite din generaţie în generaţie.

„Rezultatele studiului nostru au arătat că depresia se numără printre afecţiunile care se pot transmite genetic. Deşi nu se acordă suficientă atenţie acestei probleme, tot mai multe cazuri de depresie sunt depistate atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor”, a afirmat Jonathan Flint, profesor la Universitatea Oxford.

Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Nature”.

Mai multe