De ce nu trebuie să consume tinerii băuturi energizante
Specialiştii atrag atenţia asupra acestor descoperiri, cu atât mai mult cu cât numărul tinerilor care obişnuiesc să consume astfel de băuturi este tot mai mare.
Cele mai recente cercetări în domeniu arată că unu din trei adolescenţi şi tineri consumă cel puţin o astfel de băutură pe săptămână.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat impactul metabolic al băuturilor energizante (atât cele care conţineau cofeină, cât şi cele decofeinizate) asupra sănătăţii tinerilor.
Mai exact, 20 de adolescenţi, cu vârsta cuprinsă între 13 şi 19 ani, nu au consumat timp de 24 de ore nici un fel de băutură care conţinea cofeină şi nici nu au făcut exerciţii fizice, tocmai pentru ca nivelul de zahăr din sânge să iasă cât mai corect la testele de laborator.
Apoi, voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri: o parte dintre ei consumat o băutură energizantă care conţine un nivel normal de cafeină, în timp ce ceilalţi una decafeinizată, dar care conţine zahăr.
Ulterior, din două în două ore le-au fost luate monstre de sânge. Rezultatele au arătat că 25% dintre voluntari aveau modificări semnificative în ceea ce priveşte nivelul zahărului din sânge, schimbări care pot favoriza apariţia diabetului zaharat.
„Adolescenţii care consumă frecvent băuturi energizante trebuie să ştie că pot apărea schimbări metabolice în organism, modificări care îi predispun la diabet“, a afirmat Jane Shearer, medic în cadrul Universităţii Calgary din Canada.