De ce este periculoasă migrena cu aură?

24 aprilie 2014   Actualitate

Migrena cu aură aproape că dublează riscul femeilor de a avea probleme cardiovasculare, este concluzia unei cercetări realizate de oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Bordeaux, Franţa, şi de la Spitalul de Femei din Boston, SUA.

Timp de 15 ani, au fost monitorizate aproape 28.000 de femei. Dintre acestea, peste 1.400 au avut migrene cu aură. În timpul cercetării, peste 1.000 de femei au avut infarct, accident vascular sau decese de cauze cardiovasculare.

După hipertensiune, migrenele cu aură sunt un factor important care a influenţat riscul de apariţie de infarct şi de accident vascular cerebral la participantele la studiu. Riscul creştea cu cât erau implicaţi şi factori precum diabetul, fumatul, obezitatea şi istoricul de probleme cardiovasculare, au remarcat specialiştii.

Pentru a reduce riscul de astfel de complicaţii, oamenii de ştiinţă recomandă femeilor cu acest tip de migrenă să îşi normalizeze tensiunea arterială şi nivelul colesterolului, să renunţe la fumat, dacă este cazul, să mănânce sănătos şi să facă mişcare.

Mai multe