Data primului copil, scrisă în ADN
La cercetare au luat parte peste 250 de sociologi, biologi şi geneticieni din mai multe instituţii din lume, rezultatele fiind publicate în revista „Nature Genetics“. Ei au studiat 62 de seturi de date cu informaţii provenite de la 238.064 de bărbaţi şi femei, a determina vârsta la care este născut primul copil şi de la circa 330.000 de bărbaţi şi femei, pentru analizarea numărului de copii născuţi, potrivit Agerpres. Până acum se credea că momentul în care o persoană decide să aibă un copil este determinat de alegerile personale, de factori sociali şi de mediu. Oamenii de ştiinţă au descoperit cazurile unor femei care aveau variante de ADN responsabile de amânarea sarcinii, dar şi părţi de ADN asociate cu apariţia mai târzie a menstruaţiei şi a menopauzei. Datele din studiu vor putea fi folosite pentru a răspunde femeilor care doresc să ştie cât de mult pot aştepta până să se gândească serios să rămână însărcinate. Cercetarea demonstrează că variantele ADN care au legătură cu vârsta la care oamenii au primul copil sunt asociate cu alte caracteristici care ţin de dezvoltarea reproductivă şi sexuală, precum vârsta la care fetele au prima menstruaţie, când se schimbă vocea la băieţi şi stadiul în care apare menopauza. Potrivit lui Nicola Barban, de la Universitatea Oxford, genele nu ne determină comportamentul, dar pentru prima dată am identificat zone din codul ADN care îl influenţează. Cercetătorii au calculat că variantele din cele 12 zone ale ADN-ului pot prezice împreună mai puţin de 1% din termenul la care oamenii au primul copil şi a numărului de copii pe care îl vor concepe. În lucrare se menţionează că deşi această cifră pare una foarte mică, cercetarea demonstrează că în anumite cazuri în care variantele sunt combinate, se poate anticipa probabilitatea ca femeile să nu aibă nici un copil, mai arată sursa citată. În plus, cercetătorii au identificat 24 de gene despre care cred că sunt responsabile de efectele celor 12 variante de ADN legate de comportamentul reproductiv, despre unele dintre acestea ştiindu-se deja că influenţează infertilitatea. Ca urmare, experţii consideră că o mai bună înţelegere a funcţiei acestor gene ar putea oferi noi perspective pentru tratamentele contra infertilităţii'.
Genele, responsabile de răceli
Un studiu mai vechi efectuat în Marea Britanie arată că genele sunt responsabile şi de unele îmbolnăviri. Astfel, unele persoane sunt predispuse genetic pentru a rezista răcelilor, în timp ce alţii se îmbolnăvesc mai des, chiar de mai multe ori pe an.