Cum poţi să ai o memorie mai bună

24 noiembrie 2015   Actualitate

Astfel, specialiştii atrag atenţia cu această ocazie în ceea ce priveşte respectarea unui program de somn. În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă americani au mers la mai multe centre pentru studii clinice şi au arătat 20 de poze şi au precizat numele persoanei care apărea în fotografie la toţi cei 600 de participanţi, cu scopul de a memora chipul şi numele.

După 12 ore, voluntarii au revăzut pozele, dar la o parte dintre ele a fost menţionat numele corect al persoanei şi la alţii un nume diferit.

După ce au analizat şi programul de somn al participanţilor, specialiştii le-au pus acestora mai multe întrebări în privinţa pozelor, dar şi a numelor menţionate.

Rezultatele obţinute au arătat că cel mai bine şi-au amintit chipurile persoanelor şi numele lor menţionat iniţial doar voluntarii care au dormit în medie 7-8 ore pe timpul nopţii.

Mai exact, aceştia şi-au amintit cu 12% mai multe informaţii, spre deosebire de cei care nu s-au odihnit suficient.

„Ştim că mai multe tipuri de amintiri şi de informaţii sunt îmbunătăţite în timpul somnului. De asemenea, concluziile studiului nostru au arătat că somnul poate infleunţa modul în care noi ne amintim lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“, a afirmat Jeanne Duffy, neurocercetător în cadrul Spitalului de Femei din Boston, SUA.

Mai multe