Cum pot afecta fotografiile memoria
Cercetarea, realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Fairfield, din SUA, a arătat că persoanele care fac fotografii unor obiecte îşi amintesc mai puţine despre acestea decât cei care citesc informaţii aleatorii.
În cadrul studiului, o parte dintre participanţi au făcut turul unui muzeu şi au aflat informaţii despre artefacte, în timp ce ceilalţi au făcut fotografii acestora şi doar au citit informaţiile.
După o zi, specialiştii i-au pus pe participanţi să găsească artefactele şi să-şi amintească informaţii despre ele. Astfel, ei au observat că participanţii care au făcut fotografii au fost şi cei care şi-au amintit mai puţine informaţii.
,,Când persoana se bazează pe tehnologie pentru a înregistra şi păstra amintirile, asemeni forografiilor, telefoanelor mobile, tabletelor, pot apărea efecte negative asupra memoriei. Rezultatele obţinute în urma cercetării au arătat clar că <<ochii minţii>> şi <<obiectivul camerei foto>> nu sunt acelaşi lucru”, a afirmat Linda Henkel, psiholog la Universitatea Fairfield.
Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Ştiinţe Psihologice.