Cum pot afecta băuturile energizante sănătatea creierului

23 septembrie 2015   Actualitate

Rezultatele celei mai recente cercetări în domeniu au arătat că tinerii care consumă mai mult de cinci băuturi energizante pe săptămână au un risc de şapte ori mai mare de a suferi leziuni la nivelul creierului, spre deosebire de adolescenţii care nu consumă băuturi de acest fel.

De asemenea, cercetătorii avertizează că rezultatele recente ale studiilor au arătat că un pericol reprezintă şi faptul că mulţi dintre adolescenţi preferă să combine băuturile energizante cu alcool, ceea ce creşte şi riscurile pentru sănătate.

„Studiile realizate până acum au evidenţiat faptul că băuturile energizante pot afecta starea de sănătate a persoanei, cu atât mai mult în cazul adolescenţilor, mai ales că ei sunt încă în proces de creştere. Dozele mari de cafeină şi de alte substanţe nu tocmai sănătoase din băuturi pot afecta sănătatea creierului, pot influenţa procesul de recuperare de după efort şi pot produce modificări în organism“, a afirmat Michael Cusimano, medic neurochirurg la Spitalul „St. Michael's“ din Canada.

Leziunile care pot apărea la nivelul cerebral în cazul adolescenţilor sunt cu atât mai periculoase cu cât creierul lor este încă în plin proces de dezvoltare.

Mai multe