Cum poate influenţa televizorul greutatea copilului

14 august 2015   Actualitate

Descoperirea vine în completarea altor studii care arată că numărul cazurilor de obezitate în rândul adolescenţilor este tot mai mare în ultimii ani.

Pentru a vedea care este asocierea dintre televizor şi impactul asupra greutăţii, specialiştii de la Şcoala Medicală ,,Geisel” din Dartmouth (SUA) au realizat un studiu la care au participat 6.522 de băieţi şi de fete cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani.

Iniţial, cercetătorii le-au pus mai multe întrebări legate de timpul pe care îl petrec în faţa televizorului, cât de mult se joacă, după care le-au examinat indicele de masă corporală (IMC).

Dintre participanţii care aveau în camerele lor televizor 59,1% sufereau de obezitate. Mai mult, rezultatele au arătat că ei aveau un exces de 0,57 după doi ani de la terminarea studiului şi de 0,75 la patru ani de la finalizarea lui.

,,Copiii care au în camera lor televizor sunt mult mai expuşi reclamelor la alimente, inclusiv cele mai puţin sănătoase ceea ce poate favoriza creşterea apetitului alimentar. În multe dintre cazuri, copiii ajung să mănânce în faţa ecranului TV ceea ce creşte şi cantitatea de mâncare pe care o consumă, mai ales că nu mai sunt atenţi”, a precizat Diane Gilbert-Diamond, medic la la Şcoala Medicală ,,Geisel” din Dartmouth.

Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,JAMA Pediatrics”.

Mai multe