Cum îl poţi ajuta pe partener să renunţe la fumat

9 martie 2016   Actualitate

Rezultatele studiului au arătat că dacă tot cicăleşti o persoană să renunţe la fumat, cu atât mai greu ea va reuşi să scape de acest obicei.

În schimb, specialiştii susţin că încurajările din punct de vedere emoţional şi suportul practic ajută mai mult persoanele din jurul nostru să renunţe la fumat, indiferent de perioada în care au fost fumători.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Aberdeen (Scoţia) şi cei de la Universitatea din Zurich (Elveţia) au analizat comportamentul a mai mult de 100 de cupluri, în fiecare dintre ele una dintre persoane fiind fumătoare sau exfumătoare.

După ce i-au pus pe parteneri să răspundă la o serie de chestionare privind viciul fumatului, specialiştii au ajuns la concluzia că cei mai mulţi dintre participanţi au reuşit să renunţe la acest obicei după ce partenerii nu i-au mai cicălit în legătură cu efectele nocive ale ţigărilor.

„Şansele de reuşită în ceea ce priveşte renuţarea la fumat sunt mult mai ridicate după ce persoanei nu i se mai atrage atenţia asupra acestui viciu. La fel de benefic este şi suportul fizic pe care îl primeşte după ce a reuşit să se lase de ţigări“, a precizat Gertraud Stadler, autorul cercetării şi profesor la Universitatea din Aberdeen.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Health Psychology“.

Mai multe