Cum îi atragi pe copii să consume morcovi
După ce au făcut cercetări în acest domeniu, oamenii de ştiinţă au observat că numărul copiilor care consumă morcovi se dublează dacă li se spun că aceste legume îi ajută să aibă vedere cu raze X, precum au super-eroii.
Schimbarea „etichetei“ dată morcovilor din îmbunătăţeşte sănătatea ochilor în le dă ochilor putere să vadă cu raze X i-a încurajat pe copii să mănânce morcovi.
Astfel, procentul copiilor a crescut de la 32% până la 66%.
O veste bună pentru părinţi, mai ales că se ştie cât se străduiesc să-i convingă pe copii să consume morcovi, în special, şi legume şi fructe, dacă vorbim la modul general.
Dându-le morcovilor titulaturi care trimit către puteri supranaturale, copiii vor fi mai încântaţi să îi consume.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cornell (SUA) au supus 147 de copii, cu vârste între opt şi unsprezece ani, la un experiment care a constat în sondaje legate de meniul pe care l-au consumat timp de trei zile, meniu bazat pe morcovi.
Înainte de a urma regimul, copiilor li s-a spus că morcovii dau ochilor vedere cu raze X.