Cum afectează viciul fumatului viaţa de cuplu
Cercetătorii au descoperit că oamenii care au renunţat la acest viciu se bucură mai mult de activitate şi sănătate sexuală, comparativ cu bărbaţii care fumează.
Aceştia din urmă se pot confrunta cu probleme de erecţie sau de ejaculare precoce.
Specialistul american Christopher Harte spune că tinerii au impresia că nu trebuie să se îngrijoreze din pricina acestor probleme, decât mai târziu.
Experţii recomandă să fie evitate ţigările după un act sexual. Statisticile lor arată că cei care nu fumează au parte de o stare de excitaţie mai intensă şi mai rapidă decât fumătorii.
Mai poţi citi pe aceeaşi temă:
- Fumatul afectează memoria mai ales în cazul bărbaţilor
- Sunt fumător înrăit. Pot avea probleme cu vederea?
- Fumătorii pot avea copii agresivi
Christopher Harte şi Cindy Meston, alt coordonator al studiului, de la Universitatea din Texas, au supus unui experiment nu mai puţin de 65 de voluntari.
Bărbaţii au fost integraţi în cadrul unui program antifumat de opt săptămâni, timp în care au utilizat plasturi cu nicotină.
La jumătatea programului şi la câteva săptămâni după finalizarea lui, oamenii de ştiinţă i-au dus pe bărbaţi într-un laborator, i-au încuiat şi i-au lăsat să urmărească filme pentru adulţi.
În timp ce aceştia vizionau, oamenii de ştiinţă notau diferenţele legate de stadiile de excitaţie.
La final, experţii au observat că fumătorilor le trebuie mai mult timp să ajungă în starea de maximă excitaţie.