Costuri mai mici la tratamentele oncologice

30 iulie 2014   Actualitate

Pacienţii au la dispoziţie cea mai modernă tehnologie de radioterapie IMRT VMAT la mai puţin de jumătate faţă de costurile pentru tratamente similare realizate în clinicile din străinătate.

Costurile unui plan de tratament diferă în funcţie de gravitatea tumorii care determină şi numărul de şedinţe de radioterapie pe care pacientul trebuie să le realizeze. Tratamentul prin radioterapie IMRT VMAT include urmatoarele: consult medical iniţial, analiza dosarului medical, stabilirea strategiei de tratament în comisia oncologică, efectuarea CT-ului de planning, conturare organe de risc şi volum tumoral, stabilirea obiectivelor şi a restricţiilor de doză, efectuarea calculului dozimetric şi verificarea dozimetrică, şedinţele de iradiere, asigurarea şi controlul calităţii, consiliere psihologică individuală şi de grup.

De costurile reduse pot beneficia pacienţii în cadrul Centrului de Radioterapie Amethyst in Bucureşti (Otopeni).

,,Situaţia pacienţilor cu afecţiuni oncologice de la noi este cu adevărat tragică – doar un sfert dintre cei diagnosticaţi cu boli oncologice accesează la timp tratamentul de radioterapie care le-ar putea salva vieţile. Prin noile preţuri disponibile din luna august facem un alt pas mare înainte, înlesnind accesul mai multor pacienţi la tratamentul care le-ar putea salva viaţa. Putem oferi astfel în România tratament prin radioterapie la standarde occidentale, costurile fiind însă cu 75% mai mici decât în Austria, de exemplu”, a spus profesor dr. Christian Chiricuţă, directorul al centrului medical.

Radioterapia IMRT VMAT este unul dintre cele mai moderne şi eficiente metode de tratare a cancerului, care utilizează radiaţii cu înaltă energie. Tipul şi cantitatea de radiaţii primite de pacient sunt calculate cu atenţie pentru a distruge celulele canceroase în timp ce se afectează cât mai puţin posibil celulele normale.

Radioterapia poate fi utilizată pentru a trata multe tipuri de cancer în aproape orice parte a corpului. Datorită eficienţei sale, în Europa radioterapia modernă este utilizată la aproximativ 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer, în timp ce în România procentul este de 25%.

Mai multe