Copilul se lasă aşteptat? Apelează la exerciţiile fizice!

18 februarie 2015   Actualitate

După ce au făcut studii în această direcţie, specialiştii britanici au descoperit că exerciţiile fizice moderate pot accelera procesul de concepere a unui copil.

Exerciţiile fizice au fost asociate de-a lungul timpului, după numeroase cercetări, cu reducerea riscurilui de apariţie a diabetului, afecţiunilor cardiace şi a depresiei.

Acum, coordonatoarea celui mai recent studiu în domeniu, Lauren Wise, de la Universitatea din Boston (Marea Britanie), susţine că exerciţiile fizice ar putea avea efecte pozitive asupra fertilităţii.

Wise împreună cu echipa sa de specialişti, dar şi cu alţi colegi cercetători din America şi Danemarca au făcut un experiment la care au participat peste 3.500 de femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.

Cercetătorii au supravegheat voluntarele pe parcursul unui an, timp în care acestea au încercat să rămână însărcinate. Fiecare era implicată într-o relaţie stabilă şi nu a apelat la vreun tratament de fertilizare.

La finalul experimentului, oamenii de ştiinţă au observat că activităţile precum mersul pe jos, mersul cu bicicleta, grădinăritul, practicate cel puţin cinci ore pe săptămână, pot da rezultate în stimularea procesului de concepere.

Mai multe