Consumul de cofeină în sarcină nu afectează inteligenţa copilului

23 noiembrie 2015   Actualitate

Realizată de oamenii de ştiinţă de la Spitalul de Copii din Columbus, Ohio (SUA), cercetarea a arătat că dozele moderate de cofeină nu pot afecta inteligenţa celor mici, aşa cum se credea până în prezent.

În cadrul studiului, specialiştii au urmărit în primă fază expunerea fătului la diferite nivele de cofeină în timpul vieţii intrauterine. Mai exact, cercetătorii au analizat markerii specifici cofeinei la 2.197 de femei însărcinate.

Ulterior, nivelul de inteligenţă al copiilor a fost testat în două rânduri: prima oară la vârsta de patru ani, apoi la şapte ani. Astfel, rezultatele obţinute au arătat că nu exista diferenţe între nivelul de inteligenţă în ceea ce priveşte copiii ai căror mame au consumat cafea în timpul sarcinii şi cei ai căror mame nu au băut cafea.

„Nu am găsit dovezi care să arate că un consum moderat de cafeină în timpul celor nouă luni de sarcină poate afecta nivelul de inteligenţă în cazul copilului. Medicul care supraveghează sarcina este cel care poate recomanda sau interzice consumul de cafea, el fiind cel care ştie cel mai bine evoluţia fătului şi eventualele probleme de sănătate la mamă“, a afirmat Mark A. Klebanoff, cercetător în cadrul Spitalului de Copii din Columbus.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul American de Epidemiologie.

Mai multe