Consiliere gratuită pentru pericolele de pe Internet
Campaniei, realizată de Organizaţia ,,Salvaţi Copiii” România, i s-a alăturat şi solistul Andrei Leonte, în calitate de ambasador. Organizaţia ,,Salvaţi copiii" a efectutat în perioada iulie-septembrie 2012 o cercetare cu privire la utilizarea Internetului de către copii.
Rezultatele studiului au arătat că 90% dintre copii folosesc cel puţin o reţea socială, majoritatea lor, mai exact 87%, fiind utilizatori de Facebook. Cercetarea a mai arătat că 45% dintre copii au avut contact cu necunoscuţi pe Internet, iar dintre aceştia aproximativ jumătate au mers la întâlniri cu persoane necunoscute.
Mai mult decât atât, 43% dintre copii afirmă că au văzut imagini cu caracter sexual în ultimul an, iar 45, 4% dintre respondenţi au primit cel puţin un mesaj cu conţinut sexual pe Internet.
Beneficiarii campaniei pot găsi consiliere şi informare privind utilizarea responsabilă a Internetului la adresa www.helpline.sigur.info. La acest serviciu vor fi preluate sesizările privind încălcările online ale legii.
Parte din campanie este şi linia de consiliere Internet Helpline. Persoanele interesate pot suna pentru consiliere la numărul de telefon gratuit 031.80.80.000, de luni până vineri, de la ora 10.00 la 17.00.
,,Aproximativ 90% dintre copiii care afirmă că au fost jigniţi pe Internet spun că acest lucru s-a întâmplat prin interacţiunile pe messenger sau pe alte reţele sociale. Pentru a face din mediul online un loc mai sigur pentru tineri am lansat această campanie şi aceste servicii prin care tinerii pot beneficia de consiliere în cazul unor probleme care apar pe Internet. În plus, părinţii au astfel parte de consiliere online gratuită”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei ,,Salvaţi Copiii”.
Serviciu pentru copii şi părinţi
În întâmpinarea tinerilor/părinţilor a venit şi componenta Internet Helpline a proiectului Sigur.info (pe chat helpline_sigurinfo sau la adresa de e-mail helpline@sigur.info ), care a devenit funcţională din luna mai 2009.
Scopul acestui serviciu este de a pune la dispoziţia copiilor, tinerilor şi adulţilor intersaţi diverse instrumente de contactare şi de consiliere când aceştia se confruntă cu riscuri legate de utilizarea Internetului şi a telefonului mobil.
Linia de consiliere Internet Helpline poate fi apelată în următoarele situaţii:
- informaţii generale despre siguranţa online, - hărţuire online; - furtul datelor personale; - dependenţa de computer/Internet; - expunere la conţinut neadecvat; - contact cu persoane necunoscute; - probleme pe reţelele sociale.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe www.sigur.info, www.salvaticopiii.ro şi www.facebook.com/SigurPeNet.