Consiliere gratuită pentru bolnavii de cancer
În cadrul centrului pentru consiliere, reintegrare socială şi terapie integrativă a persoanelor diagnosticate cu cancer mamar, de col uterin sau testicular se oferă consultanţă psihologică şi terapie integrativă individuală şi de grup pentru creşterea stimei de sine şi pentru îmbunătăţirea relaţionării sociale.
De asemenea, pacienţii pot beneficia de asistenţă psiho-socială, activităţi de terapie ocupaţională care îşi propun ajutorarea oamenilor de a-şi recâştiga independenţa şi informare profesională pentru identificarea şi menţinerea unui loc de muncă.
La acest centru, persoanele cu cancer pot afla şi la ce instituţii ale statului se pot adresa.
Centrul Oncosuport se află în Capitală, strada Dobrogeanu Gherea nr 150 (zona Băneasa), iar serviciile de consiliere sunt oferite de luni până vineri, între orele 09-17.
Mai multe informaţii se pot obţine la tel: 0745.076.791 sau 021.269.32 77sau accesând pagina de web www.informatiicancer.ro.