Ce tip de alergare aduce mai multe beneficii sănătăţii

8 decembrie 2015   Actualitate

Specialiştii sunt de părere că alergările intense pentru cel puţin cinci minute aduc aceleaşi beneficii sănătăţii cardiace şi metabolismului ca şi joggingul timp de 45 de minute.

Mai exact, sprinturile (accelerarea vitezei) aduc numeroase beneficii sănătăţii: ajută la pierderea de kilograme (micşorarea circumferinţei la nivelul taliei), îmbunătăţesc starea de spirit şi reduc nivelul zahărului din sânge, ceea ce scade şi predispoziţia pentru diabet.

La cercetarea, realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Curtis din Australia, au participat 90 de persoane care nu aveau probleme de sănătate, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani.

În primă fază, voluntarii au fost împărţiţi în două grupuri: o parte dintre ai au facut alergări rapide, în timp ce ceilalţi altele de viteze normale, pe o perioadă de 10 săptămâni.

Cei din primul grup au avut mici perioade în timpul alergării când au sprintat câte 60 de secunde la fiecare 23 minute de alergare. Ambele grupe de participanţi au fost monitorizate pe toată duarata alergării cu ajutorul unor echipamente cardiace.

Astfel, rezultatele obţinute au arătat că la toţi voluntarii s-au observat îmbunătăţiri, însă ele erau mai evidente la participanţii care au sprintat în timpul alergării.

„Aproape 50% din adulţi renunţă la alergări după şase luni de antrenament. Asta în condiţiile în care marea majoritate a persoanelor nu fac nici cele 150 de minute de mişcare recomandate pe săptămână“, a afirmat Cecilie Thogersen-Ntoumani, profesor în cadrul Universităţii Curtis.

Mai multe