Ce se întâmplă cu adolescenţii care se cântăresc prea des

21 ianuarie 2016   Actualitate

O echipă americană de la Universitatea Minnesota a desfăşurat un studiu pe circa 2.000 de adolescenţi, fete şi băieţi, observaţi timp de peste zece ani.

Au fost analizaţi mai mulţi parametri, printre care şi frecvenţa cu care se cântăreau singuri. S-a dovedit că aceasta este direct legată de gradul de preocupare pentru siluetă (ceea ce nu constituie o noutate), dar şi de riscul unei scăderi a respectului de sine ca urmare a unei deprecieri a imaginii corporale. Acest lucru favorizează dezvoltarea depresiei şi/sau a unei tulburări a comportamentului alimentar (cele mai grave fiind anorexia şi bulimia). Constatarea este valabilă mai ales în cazul fetelor, dar îi priveşte şi pe băieţi. Marea majoritate a fetelor care spun că se cântăresc foarte des, o dată pe zi sau de mai multe ori, adoptă atitudini ce pot fi nefaste în privinţa controlului greutăţii (mai ales restricţii nejustificate sau abuzive). Cercetătorii spun că părinţii ar trebui să considere auto-cântărirea frecventă a copiilor un semn că fiul sau fiica lor are o problemă, adăugând că medicii trebuie să includă acest factor în cadrul consultaţiilor, când au adolescenţi ca pacienţi.

Mai multe