Ce riscă persoanele care consumă zilnic ceai fierbinte, alcool şi tutun

4 aprilie 2018   Actualitate

Cancerul esofagian este un tip de cancer care apare la nivelul esofagului, de obicei, în celulele care căptuşesc interiorul esofagului, adesea în porţiunea inferioară a acestuia, dar şi mediană.

De cele mai multe ori,

esofagian apare la bărbaţi şi mai rar la femei.

Asocierea dintre cancerul esofagian, consumul de alcool şi fumat fusese confirmată de oamenii de ştiinţă însă, în cadrului noului studiu, cercetătorii au descoperit că riscul de apariţie a acestei afecţiuni este sporit de consumul frecvent de băuturi fierbinţi, scrie maramedia.ro.

Oamenii de ştiinţă din China au monitorizat 456.155 de participanţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 79 de ani pe parcursul a nouă ani.

Persoanele care obişnuiau să consume zilnic ceai la temperatură ridicată dar şi băuturi alcoolice şi să fumeze au manifestat un risc mai mare de a dezvolta cancer esofagian în comparaţie cu cele care se limitau la ceai.

„Spre deosebire de participanţii care beau ceai mai rar de o dată pe săptămână şi consumau mai puţin de 15 grame de alcool pe zi, persoanele care beau ceai fierbinte şi 15 grame sau mai mult de alcool zilnic aveau cel mai mare risc de cancer esofagian”, au notat în studiu doctor Canqing Yu şi colegii săi de la Fundaţia naţională de ştiinţe naturale din China.

În asociere cu un consum excesiv de alcool, ceaiul fierbinte creşte cu de până la cinci ori riscul de apariţie a acestei afecţiuni, a descoperit cercetarea publicată în jurnalul Annals of Internal Medicine.

În cazul fumătorilor care beau în fiecare zi ceai fierbinte s-a observat o dublare a acestui risc.

Cercetări anterioare au sugerat că riscul de „leziune termică” determinată de consumul de lichide fierbinţi poate creşte pericolul din cauza altor factori de risc, au notat cercetătorii.

„Abţinerea de la ceaiul fierbinte poate fi benefică pentru prevenirea cancerului esofagian la persoanele care consumă excesiv băuturi alcoolice sau fumează”, au mai scris ei.

Mai multe