Ce impact pot avea dulciuri asupra comportamentului tău

21 noiembrie 2014   Actualitate

Efectul este mai puternic în cazul adolescenţilor care au o dietă bogată în fructoză, îndulcitor care se găseşte în mare parte din dulciurile din comerţ.

În cadrul cercetării, realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Emroy din Atlanta, SUA, mai mulţi cobai tineri au urmat o dietă bogată în fructoză, în timp ce alţii o alimentaţie normală.

După 10 săptămâni de studiu, specialiştii au supus ambele grupuri de cobai situaţiilor stresante. Astfe, cercetătorii au observat că primul grup de coabi, celcare a avut o dietă bogată în fructoză, s-a descurcat mai rău faţă de ceilalţi. Ei au avut un comportament depresiv şi anxios.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un element genetic la nivelul creierului care joacă rolul-cheie în reglementarea răspunsului faţă de stres, iar el poate fi influenţat de alimentaţia pe care o avem.

,,Am descoperit că există modalităţi prin care alimentele pe care le consumăm zilnic pot să ne afecteze sănătatea creierului şi chiar să conducă la modificarea de comportament, cu atât mai mult în cazul adolescenţilor”, a precizat Constance Harrell, medic la Universitatea Emory din SUA.

Mai multe