Ce băutură aduce beneficii în cazul diabeticilor

13 octombrie 2015   Actualitate

La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Negev (Israel) după ce au realizat un studiu la care au participat 224 de voluntari, cu vârsta cuprinsă între 45 şi 74 de ani.

Pe perioada cercetării, o parte dintre participanţi au consumat zilnic, timp de doi ani, câte 150 ml de apă minerală, unii aceeaşi cantitate de vin alb, iar ceilalţi de vin roşu.

După ce au analizat starea de sănătate a participanţilor, specialiştii au ajuns la concluzia că de cele mai multe beneficii au avut parte voluntarii care au consumat vin roşu.

Compuşii din vinul roşu, cunoscuţi sub numele de fenoli (cum este şi resveratrolul), sunt cei care ajută la prevenirea afecţiunilor cardiovasculare.

„Diferenţele dintre consumul de vin roşu şi de vin alb nu sunt aceleaşi pe care noi le gândeam la începutul cercetării. Consumul moderat de vin roşu oferă protecţie împotriva bolilor de inimă mai mult decât cel de vin alb, situaţie valabilă şi în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip 2“, a afirmat Iris Shai, cercetător şef în cadrul Universităţii din Negev.

Concluziile studiului au fost publicate în Analele de Medicină Internă.

Mai multe