Cazurile de demenţă se vor tripla până în 2050

12 aprilie 2012   Actualitate

În 2050, numărul cazurilor de demenţă va fi de 115,4 milioane la nivel mondial, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Însă odată cu această creştere, se vor accentua şi dificultăţile financiare asociate pentru tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune.

În prezent, pentru tratarea bolii Alzheimer, se cheltuiesc 604 milioane de dolari la nivel global.

Demenţa, afecţiune cerebrală care afectează memoria, comportamentul şi abilitatea de a duce la bun sfârşit activităţile obişnuite, este o boală care afectează persoanele de vârsta a treia. Aproape 70% din cazurile de demenţă sunt cauzate de boala Alzheimer.

În multe cazuri, lipsa diagnosticului corect întârzie tratamentul. Chiar şi în ţările dezvoltate, mai mult de jumătate din cazurile de demenţă sunt diagnosticate atunci când boala a avansat deja.

Cea mai mare creştere a cazurilor de îmbolnăvire se înregistrează în ţările sărace sau cu venituri medii, aceasta fiind de 60-70%.

La nivel mondial, doar opt ţări, printre care Marea Bitanie, Franţa şi Japonia, au programe naţionale de prevenire a demenţei.

Mai multe