Cât de periculos este fumul de ţigară în timpul sarcinii

29 octombrie 2014   Actualitate

Deşi nu ştiu exact dacă efectele expunerii sunt similare cu cele ale fumatului pasiv, specialiştii au observat că riscul de apariţie a complicaţiilor în timpul sarcinii şi la naştere este destul de mare în primul caz.

În cadrul cercetării, publicate în Jurnalul Medical BMJ, specialiştii au analizat datele obţinute de la 80.762 de femei care au fost însărcinate cel puţin o dată. Dintre ele, 5.082 fumau şi în prezent, 34.830 erau fost fumătoare şi 40.850 nu au fumat niciodată.

Cele care nu au fumat deloc au fost împărţite în mai multe grupuri în funcţie dacă au fost expuse fumului de ţigară: pe perioada copilăriei, în propia locuinţă în timpul sarcinii sau la locul de muncă.

Spre deosebire de participantele care au fumat, cele care nu au avut acest obicei dar au fost expuse au avut un risc cu 44% mai mare de a naşte un bebeluş mort, de 43% să sufere de o sarcină extrauterină şi de 16% de avort spontan.

,,Şi cercetările anterioare au evidenţiat cât de periculos este fumatul în timpul celor nouă luni de sarcină. Acum, descoperirea noastră trage un semnal de alarmă şi când vine vorba de expunerea la fumul de ţigară”, au afirmat specialiştii care au participat la studiu.

Mai multe