Cât de des este bine să faci dragoste

19 noiembrie 2015   Actualitate

Rezultatele celei mai recente cercetări în domeniu au arătat că una dintre soluţiile care fac ca relaţia de cuplu să fie perfectă este ca partenerii să facă sex o dată pe săptămână şi nu foarte des aşa cum se credea până acum.

La această concluzie au ajuns specialiştii de la Universitatea din Toronto (Canada) după ce au analizat comportamentul în cazul a mai mult de 25.000 de persoane (11.285 de bărbaţi şi 14.225 de femei), cu vârsta de peste 40 de ani.

După ce i-au pus pe participanţi să răspundă la mai multe întrebări legate de relaţia de cuplu, frecvenţa actelor sexuale şi disputele pe care le aveau, specialiştii au observat că nivelul de fericire din cuplu era mult mai mare la cuplurile care obişnuiau să facă sex o dată pe săptămână.

În schimb, cuplurile care făceau mai des sex nu erau mai aproapiate şi nici nu se considerau mai fericite.

„Deşi actele sexuale mai dese sunt asociate cu o relaţie de cuplu mai fericită, rezultatele cercetării noastre au arătat că lucrurile nu stau aşa. Important este să se menţină conexiunea intimă dintre parteneri, nu neapărat să faci sex în fiecare zi“, a precizat Amy Muise, cercetător şef în cadrul Universităţii din Toronto.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Society for Personality and Social Psychology“.

Mai multe