Cărţile digitale aduc beneficii în cazul dislexiei
Ideea cercetării le-a venit oamenilor de ştiinţă după ce au observat că persoanele dislexice pot citi mai uşor de pe ecranul telefoanelor mobile, decât din cărţi.
Astfel, Jenny Thomason şi ceilalţi specialişti de la Universitatea Harvard au selectat 103 studenţi de la Liceul ,,Landmark” din Massachusetts, elevi care aveau dizabilităţi de citire.
În primă fază, elevii au fost puşi să citească de pe foi, după care de pe cărţi digitale. După ce ce au măsurat rapiditatea cu care citeau, specialiştii au observat că elevii reuşesc să citească mai rapid de pe e-book reader.
,,Pe lângă faptul că există mai multă spaţiere între litere şi mai puţine cuvinte pe pagină, cărţile digitale oferă mai mult confort din punct de vedere vizual pentru persoanele dislexice. Rezulatele studiului au arătat că nu trebuie să mai dezvoltăm alte instrumente care să vină în ajutorul celor cu astfel de tulburări. Putem folosi ceea ce există deja pe piaţă”, a precizat Jenny Thomason, autorul studiului şi profesor la Universitatea Harvard.
Specialiştii sunt de părere că astfel de instrumente ajutătoare pot fi folosite atât de părinţi, cât şi de profesori pentru a-i ajuta pe copiii cu dislexie.