Cardiacii trăiesc mai mult dacă sunt optimişti
Persoanele care suferă de afecţiuni cardiace, care au o perspectivă optimistă asupra a tot ceea ce îi înconjoară şi asupra vieţii, în general, sunt susceptibili să trăiască mai mult decât persoanele cu atitudine negativă.
Cercetătorii de la Universitatea din Sudul Danemarcei şi Spitalul Universitar Odense din Danemarca au efectuat un experiment, sub formă de sondaj, la care au participat 600 de pacienţi cu probleme coronariene.
Analiza stării de spirit a pacienţilor, care s-a desfăşurat pe parcursul a cinci ani, a scos la iveală că rata de deces la cardiacii optimişti a fost mai redusă cu până 42%, comparativ cu persoanele bolnave de inimă care au atitudine pesimistă asupra vieţii.
La pesimiştii cardiaci s-a înregistrat o scădere a riscului de deces de doar 10%, maximum 16,5%.
Gândirea pozitivă şi practicarea exerciţiilor fizice în mod constant pot reduce complicaţiile cardiace şi internările din aceste cauze, este una dintre concluziile studiului publicat în jurnalul „Circulaţie Cardiovasculară, Calitate şi Rezultate“.