Când şi cât timp se iau antibioticele
În medicină, antibioticele trebuie alese şi administrate în funcţie de eficacitatea lor contra tipului de bacterie ce trebuie distrusă. Cu toate că au efect pozitiv într-o mulţime de boli, nu pot trata orice afecţiune.
De exemplu, nu ajută în caz de răceală, gripă şi roşu în gât. Explicaţia este simplă: aceste boli sunt provocate de virusuri, iar antibioticele tratează doar infecţiile provocate de bacterii, ciuperci şi paraziţi.
Antibiograma, o analiză obligatorie
Medicamentele acestea sunt împărţite pe clase, după tipul infecţiilor pe care le pot combate. În cele mai multe cazuri, medicii recomandă antibiotice cu spectru larg de acţiune, însă, cel mai bine ar fi ca, înainte de prescrierea tratamentului, să se efectueze o antibiogramă.
Prin această analiză se determină tipul de bacterie responsabilă de infecţie şi se acţionează asupra ei cu cel mai eficace antibiotic.
Citeşte mai multe despre acest subiect AICI.