Căldura favorizează infecţiile respiratorii

20 iulie 2012   Actualitate

Dintre toate bacteriile care apar în sezonul cald, cea mai de temut este Legionella Pneumophila, care este în corelaţie cu aparatul de aer condiţionat, unde se dezvoltă.

“Căldura favorizează enterovirusurile care pot determina afectare digestivă, mai sunt infecţii de sezon care dau clasicele guturaie, în principal din cauza diferenţelor mari de temperatură, trecerea de la rece la cald, pneumonii clasice, dar mai puţin frecvente'', a declarat pentru Agerpres, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale " Victor Babeş”, Dr. Simin Florescu.

Medicul a adăugat că în cazul în care o persoană face pneumonie cu acest germene şi nu este diagnosticată la timp şi instituit tratamentul lucrurile se pot agrava.

Aşadar, dacă aveţi simptome supărătoare este indicat să consultaţi de îndată un medic de specialitate.

Mai multe