Câinii pot proteja copiii de anumite infecţii
Cercetarea, publicată în Jurnalul Medical ,,Pediatria”, a evidenţiat că timpul pe care îl petrec copiii alături de câinii care stau afară, nu în casă, îi ajută să-şi întărească sistemul imunitar.
Astfel, ei au un risc mai redus de a suferi de anumite afecţiuni. Un efect asemănător îl au şi pisicile, însă gradul de protecţie este un pic mai scăzut în cazul lor decât al câinilor.
La studiu au participat 397 de copii din Finlanda, ai căror părinţi au scris săptămânal într-un jurnal lucruri legate de starea de sănătate a celor mici.
Oamenii de ştiinţă au supravegheat starea de sănătate a copiilor în perioada de vârstă 9-52 de săptămâni. Dintre toţi copiii, cei care au intrat în contact cu pisici sau căţei aveau cu 30% mai puţine şanse să sufere de infecţii respiratorii.
,,Dacă au crescut alături de un animal de companie, precum câinele sau pisica, copiii au o starea de sănătate mai bună pe perioada şcolii. Faptul că intră în contact cu un animal face ca sistemul imunitar al copilului să se maturizeze mai devreme, astfel el fiind protejat când vine vorba de anumite boli”, au afirmat cecetătorii de la Spitalul Universitar ,,Kuopio” din Finlanda.
Îmbunătăţirile privind starea de sănătate a copiilor au fost vizibile chiar şi în cazul în care cei mici nu au fost alăptaţi, fie aveau părinţi fumători sau care sufereau de astm.