Bebeluşii născuţi prin cezariană riscă să dezvolte alergii şi astm

27 februarie 2013   Actualitate

Oamenii de ştiinţă americani au făcut un experiment la care au fost implicaţi mai mult de 1.200 de nou-născuţi.

Cercetătorii i-au supus la evaluări medicale când aveau vârsta de o lună, apoi la şase luni, la un an şi, în final, le-au făcut investigaţii când aveau doi ani.

În urma cercetărilor, s-a observat că micuţii care s-au născut prin cezariană, mai târziu, la vârsta de doi ani prezentau un risc de cinci ori mai mare să dezvolte alergii, în comparaţie cu cei care s-au născut pe cale naturală.

Copiii au fost expuşi la medii încărcate cu alergeni care se găsesc frecvent în case, de exemplu firele de păr de animale şi acarienii.

Autorul studiului Christine Cole Johnson, coordonator al departamentului de ştiinţe în sănătate la Spitalul Hernry Ford din Detroit, SUA, consideră că expunerea bebeluşului la bacteriile din canalul naşterii poate influenţa în mare măsură sistemul imunitar al nou-născutului.

Micuţii născuţi prin cezariană sunt mai expuşi riscului de a dezvolta anticorpii IgE (imunoglobulinele E), care sunt legaţi de apariţia alergiilor şi a astmului.

Din cercetare s-a descoperit o asociere între naşterea prin cezariană şi riscul de dezvoltare a alergiilor, dar nu s-a putut dovedi încă relaţia cauză-efect.

Se impun cercetări ulterioare pentru a se putea declara cu certitudine că fătul născut prin cezariană va suferi alergi.

Mai multe