Bebeluş cu o boală extrem de rară, salvat în urma unei operaţii complicate

30 iunie 2015   Actualitate

Encefalocelul occipital gigant este o malformaţie congenitală gravă a sistemului nervos central, o maladie rar întâlnită (1 caz la 10.000 nou-născuti), care constă într-un defect de închidere a oaselor craniului. În cazul fetiţei a fost vorba de un defect de închidere a osului occipital, prin care se exteriorizau cerebelul şi învelişurile acestuia, exercitând o tracţiune deosebită asupra trunchiului cerebral. În plus, acest defect era asociat cu o hidrocefalie (tulburare de dinamică a lichidului cefalo-rahidian, cunoscută popular sub denumirea de „apă la cap”), care a cauzat creşterea în dimensiuni a craniului (macrocranie), precum şi o întârziere în dezvoltarea psiho-motorie.

Micuţa nu putea fi tinută culcată pe spate, nu reuşea să-şi mişte capul, în braţe era purtată cu dificultate, necesita supraveghere permanentă, deoarece prezenta şi hipertensiune intracraniana, cu vărsături frecvente, somnolenţă, letargie şi sughiţ.

„Rezolvarea acestui caz presupune o pregatire speciala in domeniile neurochirurgiei si neuroanesteziei pediatrice, iar centrele care trateaza astfel de maladii sunt foarte rare“, a declarat dr. Claudiu Matei, medic primar neurochirurg, şeful sectiei de Neurochirurgie a Spitalul European Polisano, din Sibiu.

Micuta a dat semne foarte bune de recuperare în urma operaţiei şi a fost externată, urmând să vină la control, dar şi să facă tratament de recuperare.

Mai multe