Băutura care reduce neplăcerile de după menopauză

31 iulie 2015   Actualitate

La cercetarea, care s-a desfăşurat pe o perioadă de 12 săptămâni, au participat 50 de femei, cu vârste între 45 şi 60 de ani. Volunatarele au fost împărţite în trei grupuri: primul grup a consumat cantitatea echivalentă unei doze de bere cu alcool, a cărei concentraţie alcoolică era în limita consumului moderat, al doilea grup a consumat cantitatea echivalentă unei doze de bere fără alcool/ zi, în timp ce voluntarele din grupul trei nu au băut deloc bere.

După ce le-au pus pe voluntare să completeze mai multe chestionare, specialiştii au ajuns la concluzia că berea a ajutat la reducerea neplăcerilor specifice perioadei de după menoapauză. „Trei sferturi dintre femei sunt afectate de bufeuri. Majoritatea femeilor au bufeuri timp de peste 1 an, iar până la jumătate le au timp de peste 5 ani. Cauza lor este necunoscută însă pot fi asociate cu fluctuaţiile concentraţiilor hormonale. Alte simptome întâlnite în apropierea menopauzei sunt variaţiile stării de dispoziţie, depresia, iritabilitatea, anxietatea, nervozitatea, insomnia, tulburările de concentrare, durerile de cap şi oboseala. Aceste simptome pot avea legatură cu scăderea concentraţiei estrogenului, însă relaţia exactă între nivelul estrogenului şi manifestări nu este pe deplin înţeleasă. Studiul pe care l-am derulat arată că un consum moderat de bere poate avea un efect terapeutic atribuit compoziţiei complexe a berii, contribuind la ameliorarea unei bune părţi din simptomele asociate perioadei post-menopauză”, spune Nicoleta Răducanu, autoarea studiului.

Rezultatele studiului au arătat totodată o îmbunătăţire semnificativă statistic precum şi ameliorare pentru cele mai relevante simptome în perioada post-menopauză: bufeuri, transpiraţii nocturne, dar şi dureri musculare, senzaţia de oboseală, dificultăţi la somn, scăderea forţei musculare, lipsa energiei.

„Este cel de-al treilea an consecutiv în care avem bucuria să putem anunţa finalizarea unei cercetări derulate în România având ca temă studierea efectelor consumului moderat de bere asupra sănătăţii. Rezultatele făcute publice azi nu reprezintă o premieră doar pentru ţara noastră, ci se adaugă cu succes studiilor realizate în domeniu la nivel internaţional“, a declarat dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Cercetarea a fost realizată de Nicoleta Răducanu, absolventă a programului de studii de Masterat în Nutriţie Clinică şi Comunitară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.

Mai multe